All angels - povestea pe care am amânat s-o spun

Am lăsat această lucrare să vorbească singură pentru ea o vreme. Nu pentru că n-aș fi știut ce să spun, ci pentru că unele lucruri se spun mai ușor prin ceea ce creezi decât prin cuvinte. Poate pentru că povestea ei este una care se spune în șoaptă. 

All Angels este lucrarea mea de la Cake International, dar dincolo de competiție, este o lucrare despre dragoste, pierdere și continuitate.

S-a născut într-un an în care mama mea nu mai este lângă mine fizic, dar continuă să fie prezentă în tot ce fac.

Mama era prima care îmi admira turtele, chiar și înainte să fie „gata”. Se bucura ca un copil studiind fiecare detaliu, în timp ce auzeam: “Incredibil!”, “Asta e o operă de artă!”, “Ce păcat că nu le vede întreaga lume!”

Mă gândesc că ar fi fost foarte mândră să știe că lucrarea asta a câștigat bronz la cea cea mai mare competiție de artă dulce din lume.  

Mama iubea să croșeteze și să coase goblenuri, lucrușoarele făcute încet, cu sens.

Avea o vorbă care mi-a rămas adânc în suflet: „Așa cum fiecare dintre noi poartă în el copilul care a fost, tot așa fiecare purtăm în noi un înger.”

Această lucrare este despre acei îngeri.

Unele lucrări se nasc din bucurie. Altele, din dor.

All Angels aparține celei de-a doua categorii.

Este o reflecție despre protecție, despre legături care nu se rup, despre transformare.

Despre credința că nimic din ceea ce a fost trăit cu adevărat nu se pierde, ci își găsește o altă formă.

Pe măsură ce înveți să accepți pierderea, înțelegi că nu există rupturi clare.

Doar transformări.

Ce a fost pământesc învață să fie ușor. Ce a fost greu învață să se ridice.

Legăturile nu se pierd, ci se întind dincolo de ceea ce vedem.

Din iubire se nasc lucruri mărunte.

Din lucrurile mărunte se nasc legături.

Din legături se naște continuitatea.

Așa rămâne cineva cu tine, chiar și atunci când nu mai este.

Există în fiecare dintre noi o parte care privește lumea căutând sensul, nu jocul.

Nu pentru că a uitat să se bucure, ci pentru că știe cât de fragilă este speranța. 

Este copilul-înger din noi.

Lucrarea aceasta este o rugăciune.

Una spusă în șoaptă, cu ochii închiși, cu mâinile la piept.

Pentru mama mea.

Pentru liniștea ei.

Pentru lumea în care sper să fie acum.

Sper să fie înconjurată de îngeri, flori și lumină.Și, poate, să aibă timp să croșeteze.